ANALIZE, COMENTARII
Home Page

Actualitatea

Analize

Comunitatea  originarilor din Romania

Opinii

Interviuri 

Iudaism

Diverse

Cultura

Contact




Ziua de miine
MARTIN MARCUS

Diseara, al ora 22.000, Canalul 1 de televiziune va prezenta rezultatele „sondajului de urna”: in mai multe centre de vot, alegatorul este solicitat sa introduca doua buletine, unul in urna normala si altul in urna instalata de televiziune, in vederea exprimarii, seara, a unui rezultat cit mai aproape de realitate. Experienta trecutului a demonstrat ca rezultatele sondajelor televiziunii au fost confirmate in proportie de 95% ulterior, odata cu publicarea sondajelor reale.
Tensiune, neliniste, sperante, dezamagiri? Mai curind nu, din simplul motiv ca drama politica s-a consumat iar rezultatele acestei campanii electorale sint cunoscute. Singurul element „surpriza” ar consta in tranformarea Sinuiului in cel de al doilea partid israelian, imediat dupa Likud si inaintea Partidului Muncii. Anumite sondaje de opinie indica posibilitatea materializarii acestei optiuni, cert ramine faptul ca, incepind de ieri, partidului lui Tomi Lapid a intrat in ultima suta de metri a cursei electorale, pe care-i strabate in fuga, fara sa dea semne de oboseala, luptindu-se pina in ultima clipa pentru fiecare vot. Aceeasi atitudine a adoptat Sinuiul si in campania electorala din 1999, cind in ziua alegerilor factori interesati au lansat zvonul ca Lapid s-ar fi retras din cursa ca urmare a unui atac de inima. Infirmarea zvonului de catre insusi Lapid, a determinat un plus de sufragii obtinute de-a lungul ultimelor ore ale zilei.
Din categoria „surprizelor” fac parte alte doua partide mici, Herut si Ale Yarok. Primul, consolidat de prezenta lui Baruch Marzel, spera sa treaca pragul de baraj ca entitate politica de sine statatoare, parte integranta a blocului de extrema dreapta israeliana. Cel de al doilea, Frunza Verde, se vede deja intrat in parlament. In campania trecuta i-au lipsit circa 650 de voturi, situatie care, conform sondajelor, nu se va repeta.
Diseara, situatia se va prezenta precum urmeaza: primul ministru Ariel Saron nu are nici o problema sa-si alcatuiasca o coalitie de dreapta-religioasa, bazata pe 62-65 de parlamentari, care s-ar putea extinde, eventual si la 75. Saron, politician experimentat, stie foarte bine ca blocul extremei drepte nu-l favorizeaza pe plan international si in ochii americanilor, drept care ar prefera un Partid al Muncii mai solid, care s-ar putea constitui intr-un viitor partener de coalitie. Dar Amram Mitna a declarat pina in ultima clipa ca nu va sta in acelasi guvern cu Saron. Primul ministru, laic de referinta, ar prefera un Sinui puternic alaturi de sine, caruia sa- predea ministere cu profil social, in locul Sasului. Dar Tomi Lapid a declarat pina in ultima clipa ca nu va intra decit intr-un guvern laic, format din Likud si Partidul Muncii.
Faptul ca Ariel Saron poate alcatui o coalitie guvernamentala nu reprezinta un secret pentru nimeni, numai ca soliditatea acestui guvern depinde, in egala masura, de Sinui si Partidul Muncii. Aceasta situatie presupune o „revenire” asupra declaratiilor electorale facute pina astazi atit de Lapid cit si de Mitna, ceea ce nu este imposibli, conform verificatei formule politice israeliene: „... in lumina situatiei nou creeate, interesul national impune renuntarea la interesul partinic, deci...”, care permite o „rafistolare” eleganta, nu prejudiciaza integritatea personala a liderului de partid, Mitna sau Lapid, in cazul de fata si conduce, eventual, la alcatuirea acelei coalitii guvernamentale visate de majoritatea poporului israelian.
Aceasta campanie electorala a fost caracterizata prin nepasare, lipsa de interes si entuziasm politic, foarte diferita de cea din 1999, cind mii de activisti au ocupat intersectiile si au „plantat” lanuri de postere si lozinci electorale. Motivele acestei atitudini, necompativa cu natura „fierbinte” a electoratului israelian, rezida in perpetuarea terorii palestiniene de-a lungul ultimilor doi ani si a incertitudinii economice derivata din masivul fenomen al pauperizarii claselor medii israeliene.
In contrapunct, tot in cadrul acestei campanii s-a evidentiat efectul „devastator” al publicarii sondajelor asupra electoratului: fluctuatiile ascedendente sau descendente s-au constituit in argumente electorale infinit mai solide decit cele rezidind in politica, economie, siguranta sau protectie sociala.
Si tot in acesata campanie s-au consumat fapte fara predent consemnat istoric in scurta istorie a democratiei israeliene, pusa pentru prima data sub semnul intrebarii tocmai de catre cei care ar fi trebuit sa o apere, fie si cu pretul vietii: judecatorul Misael Hesin, presedintele Comisiei centrale de alegeri, a dispus intreruperea brusca a unei emisiuni de televiziune transmisa in direct, „taiindu-l” pe Saron in timp ce se adresa telespectatorilor. Apoi o avocata de la Procuratura de stat a dezvaluit presei existenta unei anchete impotriva primului ministru, incalcind normele de conduita profesionala si prejudiciind bunul mers al anchetei. Paradoxul consta tocmai in declansarea unui efect contrar celui scontat: in loc sa reactioneze impotriva premierului care nu a respectat prevederile Comisiei centrale de alegeri si a facut propaganda electorala cind aceasta era interzisa, sau a fost implicat, eventual, impreuna cu fii sai intr-o mare afacere de coruptie, publicul votant a vazut „violarea” democratiei israeliene, pe de-o parte, si tentativa de puci din partea elitelor askenaze-juridice, pe de alta parte. Efectele intirziate ale acestor doua interpretari se vor putea constata astazi, la ora 22.00.



Ieri, pe la ora asta...
AMALIA SCORTARU

... soarele stralucea, ceea ce nu se poate spune si astazi, despre „numarul 1” al astrelor. Astazi, el s-a bosumflat si, dupa ce a napadit cu un dus de aer rece suflarea telurica, s-a ascuns intr-o caleasca de nori, si s-a pus pe privit in jos.
Iar jos, ieri, pe la ora asta, „numarul 1” al Israelului isi intocmea cu rivna discursul victoriei. Cu ochelarii pe nas si cu Omri alaturi, Ariel Saron daltuia in cuvinte, ceea ce nu se va transforma niciodata in fapte. Scria ce-am invatat deja pe de rost, de cind ne repeta fara sa se abata cu o iota macar de la text: cum vrea el pace, cum a facut el razboaie, dar le-a facut numai pentru pace, cum le-a „vindut” tabara pacii, totul, palestinienilor, „fara sa primeasca pacea in schimb” etc.
Ieri, pe la ora asta, ne rugam Domnului, care se uita la noi de sus, sa nu ingaduie ca vreo napirca terorista sa abata din nou o nenorocire peste noi, cei de jos...
Asta era ieri, pe la ora asta. Miine, si mai departe, pe la ora asta si pe la toate celelalte ore, va depinde de ce vom face astazi, la urnele destinului.

"Axa raului" trece si prin Venezuela
LUCIAN ROSENFELD

Din ce in ce mai des, ca din senin, in ultimele saptam×’ni au inceput sa apara rapoarte tot mai ingrijoratoare cu privire la unele activitati periculoase ale presedintelui Venezuelei, Hugo Chavez. In aceasta perioada, cind atentia intregii lumi este concentrata asupra indepartarii lui Saddam Hussein si, mai nou, asupra dinozaurilor comunisti din Coreea de Nord, la care probabil nu a ajuns inca vestea aruncarii comunismului la cosul de gunoi al istoriei, a fost nevoie ca Washington-ul sa fie tras de mineca de unii dintre acei ofiteri ai Venezuelei care s-au saturat, intr-un sfirsit, de dictatura. Dar in Venezuela nu este vorba de acel fel de dictatura pe care il mai vedem din cind in cind ca isi mai ridica capul printr-un colt de lume, profitind uneori de lipsa de vigilenta a politistului mondial, Statele Unite. In Venezuela se pune la cale o dictatura "moderna", in care lupta revolutionara deja seculara a camarazilor comunisti este impletita cu o mai veche indeletnicire care, din pacate, nu a fost stirpita la momentul potrivit. Este vorba, bineinteles, de terorism, o sperietoare relativ noua a comunitatii internationale.
De ce relativ noua? Deoarece atunci cind actele de terorism se limitau la atingerea tintelor israeliene, pentru comunitatea internationala acestea nu reprezentau in nici un caz fapte reprobabile, ci, printr-un exces de zel gratuit, erau denumite, destul de pompos, "lupta de eliberare nationala". In acest moment in care, dupa cum se stie si dupa cum vom vedea, terorismul islamic a atins pina si cele mai indepartate si mai retrase de ochii lumii puncte de pe glob, aproape ca nu exista tara care sa nu faca din lupta impotriva teroristilor o virtute nationala. i totusi, iata ca mai exista unii, culmea!, lideri ai unor tari ale caror resurse minerale sunt considerate a fi de o importanta capitala pentru intreaga lume, care mai incearca inca sa se erijeze in protectori ai terorismului international. Domnule Bush, oare Venezuela nu ar trebui inclusa pe lista tarilor care sponsorizeaza organizatiile teroriste ?

Filiera cubaneza

Recentele rapoarte care survin dinspre Venezuela confirma faptul ca presedintele acestei tari, Hugo Chavez, pune de ceva vreme la cale rasturnarea ordinii constitutionale a acestei tari sud - americane prin intermediul unui regim cu vadite tente teroriste.
Dovedindu-se a fi un discipol apropiat al lui Fidel Castro, Chavez a introdus cu buna stiinta retelele terorismului international atit in cadrul serviciilor de securitate ale Venezuelei, cit si in cadrul sistemului financiar si al economiei de stat a acestei tari bogate in petrol, ca parte a planului sau de a clona revolutia cubaneza si de a transforma Venezuela intr-o baza a terorismului.
Urmind planul pe care Fidel Castro l-a schitat la inceputul anilor ’70 pentru Salvador Allende, un alt presedinte dintr-o tara sud - americana care nu se bucura de sprijin electoral majoritar si care a importat la rindul sau un numarul important de mercenari pentru a rasturna regimul constitutional chilian si pentru a infiinta o dictatura marxist - leninista in Chile, Chavez se afla pus in acest moment in situatia de a face fata unei rebeliuni interne majore. Veniturile oficiale provenite din extractia petrolului sint mai mici cu 80 de procente sau chiar mai mult din cauza unei greve care a paralizat acest sector de baza al economiei Venezuelei. Confruntat cu cerinta luarii unor decizii dificile, Hugo Chavez pare a nu avea incredere deplina in propriile forte armate. O serie intreaga de ofiteri superiori au trecut de-a lungul timpului in tabara care se opune politicii in forta promovata de catre Chavez.
Astfel, proiectele presedintelui Chavez includ infiintarea unor militii inarmate, sponsorizate de catre guvern si modelate dupa faimoasele Comitete de Aparare a Revolutiei existente in Cuba, denumite Circulos Bolivarianos. Aceste grupari paramilitare preiau controlul asupra posturilor de politie din capitala Caracas, ba chiar au invadat si facilitatile companiei de stat a exploatarii petrolului, PDVSA. Intr-adevar, aceasta din urma institutie, una dintre cele mai importante din punct de vedere economic din Venezuela, este prezidata de catre un argentinian, fost lider al unei grupari comuniste de gherila, Ali Rodriguez Araque.
In plus, este de asteptat ca Chavez sa se sprijine pe ajutorul unor mercenari carora li se ofera adapost pe teritoriul Venezuelei. Este posibil ca in acest moment mii de teroristi arabi, cit si luptatori de gherila columbieni implicati in traficul cu droguri, sa fie protejati de catre serviciile de securitate ale Venezuelei, Directia de Inteligenta, Securitate si Prevenire.
Surse diplomatice europene din capitala Caracas au subliniat de curind faptul ca aceasta institutie se afla sub controlul direct al Cubei, confirmind faptul ca in cadrul departamentelor de lupta contra terorismului si de analiza a informatiilor lucreaza doar agenti cubanezi. Mai mult, pe teritoriul Venezuelei se mai gasesc aproximativ 7000 de agenti sub acoperire cubanezi care coordoneaza activitatile militare atit ale militiilor paramilitare ale presedintelui Chavez, cit si ale diferitelor grupari teroriste islamice care si-au gasit refugiu si in aceasta tara. Iata cum o situatie extrem de periculoasa din Orientul Mijlociu isi gaseste paralela in America Latina, rolul Liban-ului, ale carui destine sunt controlate din afara, fiind jucat de aceasta data de catre Venezuela, iar cel al Siriei, cea care controleaza in fapt politica libaneza, de catre Cuba.

Relatiile lui Chavez cu lumea terorismului

Legaturile presedintelui Venezuelei, Hugo Chavez, cu terorismul international dateaza din zilele rebeliunii singeroase din 1992 impotriva guvernului condus de catre Carlos Andres Perez in timpul careia si-au pierdut viata aproape 100 de persoane. Dupa ce va fi primit cu onoruri la Havana de catre Fidel Castro, Chavez se indreapta inspre Tripoli si Bagdad. Ca urmare a acestor vizite, Libia si Irak-ul ii ofera importante sume de bani in scopul finantarii Miscarii Revolutionare a Venezuelei, partidul condus de catre Chavez, prin intermediul caruia acesta candideaza si reuseste sa fie ales presedinte al tarii tn 1998.
In februarie 2001, Chavez intreprinde o serie de vizite prezidentiale in Orientul Mijlociu. Astfel, in urma acestor vizite in Libia, Irak si Iran, Hugo Chavez, in calitate de presedinte al Venezuelei, incheie acorduri de cooperare cu Muammar Qaddafi, Saddam Hussein si cu conducerea teocratica de la Teheran. In plus, un membru de vaza al Miscarii Revolutionare a Venezuelei si al militiilor paramilitare Circulos Bolivarianos si un apropiat in acelasi timp al lui Hugo Chavez, Freddy Bernal, viziteaza Irak-ul o luna mai tirziu, in martie 2001. La scurt timp, acesta este prins de catre fortele de mentinere a pacii ale Organizatiei Natiunilor Unite in incercarea sa de a introduce ilegal arme in Arabia Saudita.
Evenimentele ce urmeaza atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001 reusesc sa il propulseze pe Chavez in atentia intregii lumi. Acesta ordona ca autoritatile Statelor Unite sa fie induse in eroare in tentativa lor de a primi anumite dosare din partea autoritatilor de la Caracas cu privire la activitatile retelelor de finantare a Hizbullah-ului si care actionau fie pe teritoriul Venezuelei, fie pe unele insule din Marea Caraibilor. Imediat ce FBI-ul cere aceste informatii, Chavez da instructiunile necesare ca dosarele a zece astfel de retele aflate in spatele Hizbullah-ului sa fie distruse. Acestea purtau operatiuni financiare suspicioase in insulele Margarita, Aruba si Curacao, precum si in orasele Maracaibo si Valencia aflate pe teritoriul Venezuelei. Ö·ntre timp, presedintele Chavez dizolva anumite unitati strategice de lupta impotriva terorismului, concediind 16 ofiteri de informatii care fusesera antrenati in mod special in vederea combaterii terorismului in Statele Unite.
Rapoartele unor oficiali americani indica faptul ca doi dintre suspectii de legaturi cu terorismul cautati de catre FBI, Fathi Mohammed Awada si Hussein Kassine Yassine, ambii cetateni ai Venezuelei, retrag 400 000 de dolari de la sucursala bancii centrale a Venezuelei, Banco Confederado, de pe insula Margarita, apoi reusesc sa plece in Liban la inceputul lunii decembrie 2001. Aceste transferuri de bani nu vor fi inregistrate de catre reprezentantii bancii, iar raportul mai arata ca anchetele oficiale realizate de catre autoritatile bancare din Venezuela nu au dezvaluit evidentele spalarii de bani in folosul unor grupari teroriste internationale.

Un milion de dolari pentru Bin Laden

In urma cu doua saptamini, citiva dezertori de rang inalt din armata lui Chavez au prezentat in Statele Unite modul in care presedintele Venezuelei a reusit sa trimita un milion de dolari catre Afganistan imediat dupa atacurile asupra New York-ului si Washington-ului de la 11 septembrie 2001. Banii au fost transferati prin intermediul ambasadorului Venezuelei din New Delhi, India, Walter Marquez. La sfirstul lunii septembrie 2001, acesta primeste milionul de dolari in bani gheata, fiind insarcinat de catre Chavez cu trimiterea a 900 000 de dolari catre Al-Qaida pentru ca teroristii sa reuseasca sa isi acopere o parte din cheltuielile necesare relocarii inaintea atacului american, iar a 100 000 de dolari catre guvernul de atunci al talibanilor pentru a fi folositi in vederea acoperirii nevoilor logistice ale acestora.
In vederea acestei operatiuni, la 3 octombrie a aceluiasi an, un reprezentant din partea guvernului Venezuelei contacteaza pe Kris Janowski, un oficial al Organizatiei Natiunilor Unite aflat in acel moment in Pakistan, in scopul crearii unei acoperiri a transferului de bani catre Al-Qaida. Ceea ce Venezuela trimitea catre Afganistan se constituia, chipurile, intr-un ajutor umanitar pentru talibani, urmind ca in acest fel, in cazul in care ar fi existat suspiciuni cu privire la destinatia sumei de bani, sa existe o oarecare explicatie plauzibila din partea lui Chavez. Potrivit planului, ambasadorul Marquez ar fi cumparat si-ar fi transportat alimente din orasul resedintei sale New Delhi sau din capitala Iran-ului Teheran, catre Afganistan. Chavez putea astfel sa ofere ca motiv faptul ca singurele reprezentante diplomatice ale Venezuelei in regiune se afla intr-unul dintre aceste orase, acesta fiind singurul mod in care "ajutorul umanitar" ar fi putut intra in Afganistan.
Pina in acest moment, odata cu aceste dezvaluiri ale ofiterilor venezueleni, legatura dintre Chavez si Al-Qaida nu a putut fi demonstrata de catre oficialii americani. Potrivit acestor declaratii, ajutorul era oferit in scopul deschiderii unui adevarat canal de comunicatii intre Hugo Chavez si Bin Laden. Mai mult, acest milion de dolari a folosit ca mijloc de a sugera lui Bin Laden ca acesta are un prieten in persoana lui Chavez, care ii demonstra astfel ca il va sprijini in actiunile sale.
Dezvaluirile ofiterilor fugiti din Venezuela se incheie cu avertizarea Washington-ului ca Hugo Chavez este "un pericol nu doar pentru propriul sau popor, dar si pentru intreaga regiune". Am putea adauga ca un astfel de personaj reprezinta un pericol pentru intreaga lume. America de Sud a fost perceputa in ultimele doua secole drept curtea din dos a Statelor Unite, o regiune in care nimanui din afara nu i se permitea sa intervina. Ocupat cu rezolvarea altor probleme stringente in diferite regiuni ale globului, Washington-ului i-au trecut cu vederea crearea ramificatilor terorismului international de-a lungul continentului latin. Pentru ca razboiul purtat contra terorismului sa aiba sanse de izbinda, este nevoie urgenta ca Statele Unite sa-si aminteasca de continentul aflat in sudul sau si sa distruga diferitele celule teroriste din regiune pina nu este mult prea tirziu.